SABIN DUMITRESCU

Instructor Aikido


Zona3d.ro


Originea Aikido

Asia este continentul artelor martiale, iar Japonia este cea mai importanta tara in acest domeniu. Aici au aparut cele mai cunoscute arte martiale: Judo, Karate, Aikido, Ju Jitsu, Kendo, Sumo etc.. Sigur, Karate a aparut in Okinawa, dar a fost promovat prin cultura si civilizatia nipona. Celelalte arte martiale asiatice, din China, Corea, Vietnam, Tailanda, India etc. nu sunt la fel de populare pe plan mondial ca cele japoneze.
Aikido este fara nicio indoiala creatia unui singur om, Morihei Ueshiba, supranumit Marele Profesor (O sensei).
Fondatorul Aikido si-a desfasurat cariera intr-o epoca si un spatiu suprasaturate de arte martiale.
Cand Fondatorul Judo a vazut prima demonstatie de Aikido a spus "Asta am vrut sa fac, asta este Arta Martiala!". Ganditi-va la valoarea Aikido, dar si la lipsa de orgoliu a marelui maestru, Jigoro Kano, Fondatorul Judo, care a recunoscut public reusita unui maestru mai tanar decat el. Fondatorul Judo si-a trimis cativa dintre cei mai buni elevi ai sai sa studieze Aikido. Imaginati-va cat de greu era atunci sa iti impui propriul stil de lupta, propria viziune. Morihei Ueshiba a fost genial, genul de persoana care se naste o data la 1000 de ani. Nu putea sa-si convinga adversarii decat invingandu-i in lupta. Era extrem de eficient. Si, mai mult decat atat, ii invingea fara sa-i raneasca, fara agresivitate. Pana la el nimeni nu a mai facut asta. Si nici de atunci nu mai sunt multi care pot demonstra asta, sa invinga un adversar, fara sa-l raneasca. Aversarii pe care i-a invins, pana la batranete chiar, erau campioni de judo, de karate, de kendo, chiar inarmati cu sabii de lemn (bokken), de bambus (shinai) si chiar campioni de sumo, acei luptatori colosali. Ca profesor de arte martiale Morihei Ueshiba primea ca elevi doar practicanti de arte martiale cu grade mari sau tineri cu cel putin doua recomandari scrise de la persoane importante din societate. A fost fenomenal. Despre el exista deja numeroase legende.
Aikido este o arta martiala unica, nu exista ceva asemanator.

 

Zona3D.ro


Morihei Ueshiba, fondatorul Aikido, a studiat mai multe arte martiale, dar cel mai important profesor al sau a fost maestrul Takeda Sogaku, care preda Aiki Ju Jitsu, scoala Daito Ryu. Morihei Ueshiba a fost cel mai bun elev al maestrului sau, si mai mult decat atat, a reusit chiar sa-l depseasca. Morihei Ueshiba a atins un maxim posibil din ceea ce poate realiza specia umana in lupta corp la corp. Problema generatiilor de dupa Morihei Ueshiba nu este ca nu mai poate fi depasit, ci ca nici macar nu poate fi atins nivelul sau de maiestrie, de eficienta, de nonviolenta, de armonie. Aiki Ju Jitsu - Daito Ryu este predecesorul, stramosul Aikido. Se spune ca Aikido este visul de aur al Aiki Ju Jitsu. Prin geniul sau, Morihei Ueshiba a spart o limita, o bariera. Imaginati-va toate celelalte arte martiale ca pe niste autoturisme, care mai de care mai performante. Aikido este un avion.
Valoarea umana a lui Morihei Ueshiba nu este data de faptul ca era invincibil. Cu siguranta intr-o buna zi tot murea si altcineva devenea cel mai bun. Valoarea sa este data de mesajul sau umanist si pacifist. Niciodata nu-si ranea adversarul. Si le cerea mereu elevilor sai acelasi lucru, sa nu-si raneasca adversarii. De aceea s-a opus categoric organizarii competitiilor de Aikido dupa modelul occidental. A fost omul care in plina ascensiune a Japoniei Imperialiste in Al Doilea Razboi Mondial s-a opus categoric razboiului si violentei. In acea perioada s-a retras fortat de la
Tokyo la tara, la Iwama.

Pentru mine Morihei Ueshiba, ca luptator pentru pace si nonviolenta la nivel mondial, sta alaturi de Mahatma Gandhi din India sau Nelson Mandela din Africa de Sud. Prin arta sa Morihei Ueshiba a luptat pentru pace, pentru armonie, pentru iubire, pentru toleranta, pentru nediscriminare, pentru dreptate sociala, pentru egalitate.
Faptul ca azi pe plan mondial sunt asa multi practicanti de Aikido ma face sa cred ca Morihei Ueshiba a invins chiar si dincolo de timp, dincolo de existenta sa fizica. Foarte multi oameni au inteles mesajul sau, si-l aplica in viata de zi cu zi.
 

Zona3D.ro
 

Practicarea artelor martiale inainte de 1989
Persoanele mature stiu foarte bine asta, dar ar fi foarte bine sa stie si cei tineri, ca inainte de '89 Romania facea parte din blocul comunist, in plin razboi rece cu blocul capitalist. Schimburile culturale in special se realizau preponderent intre tarile "prietene", iar pentru Romania, membra a Pactului de la Varsovia, SUA si aliatii sai din NATO, inclusiv Japonia, reprezenta inamicul, dusmanul politic, economic si mai ales ideologic.
In aceste conditii, o data cu raspandirea Aikido din Japonia in intreaga lume dupa Al Doilea Razboi Mondial, in statele occidentale au fost trimisi oficial mari maestri de Aikido pentru a preda aceasta arta. Acesti maestri japonezi s-au stabilit cu domiciliul in tarile capitaliste si au predat foarte multi ani acolo. La intoarcerea lor acasa, in Japonia, au fost inlocuiti de alti maestri trimisi de la Tokyo.
In
Romania si celelalte tari est-europene acest lucru era imposibil.
Romanii pasionati de artele martiale in acea epoca nu aveau acces direct la informatie, la maestri autentici din Japonia, astfel incat au fost obligati sa se descurce singuri, sa descopre pe cont propriu artele martiale folosind reviste, carti, fotografii, inregistrari video cu marii maestri, procurate "ilegal" tot din occident. Practicantii romani de arte martiale din perioada comunista au facut lucruri inimaginabile. Doar pasiunea si determinarea i-a putut duce la rezultate deosebite in acele conditii total neprielnice.
In acele vremuri, in urma scandalului meditatiei transcendentale, statul roman a interzis si practicare artelor martiale. Problema logistica cea mai grava era interzicerea inchirierii oficiale a salilor de sport pentru practicarea artelor martiale.
In perioada comunista eram elev de scoala generala si am practicat putin timp Judo, sport olimpic agreat de statul roman. Judo era, atunci cel putin, doar un simplu sport, exact ca celalalt sport inrudit, Lupte. Dar acolo am imbracat pentru prima data uniforma alba de antrenament numita GI, cunoscuta la noi sub denumirea de KIMONO. Tot acolo, antrenorul ne-a predat primele tehnici de Karate. Nu voi uita niciodata zilele acelea. Usile se incuiau si ni se cerea sa nu aratam sau sa vorbim nimanui despre tehnicile de Karate. Stiu ca acum astfel de lucruri par amuzante. Pentru mine Judo a fost treapta spre Karate si
usa spre artele martiale. Imediat dupa Revolutie, in primavara lui '90, fiind elev de liceu in clasa a IX-a, am inceput sa practic Karate. Anii '90 au fost epoca de aur a artelor martiale in Romania. A fost o explozie! Entuziasmul si dezvoltarea de atunci nu o vom mai intalni niciodata. 

 

Zona3D.ro

 

Alegerea Aikido in fata altor arte martiale
In adolescenta am fost pasionat de cultura si civilizatia extrem orientala.
Romanele "Shogun" si "Maitreyi" m-au trimis catre "Bagavad Gita", "Tao Te King", "Bardo Thodol", zen etc.
In Judo si Karate am invatat ce inseamna lupta, caderile, aruncarile, fixarile, loviturile, blocajele etc., dar simteam ca pentru mine lipsea ceva. Instructorul de Karate pe care il aveam in liceu a spus o data in sala ca idealul in Karate este sa te aperi fara sa ranesti agresorul, ca la cel mai inalt nivel Karate seamana cu Aikido. Atunci am auzit prima data despre Aikido. Am fost impresionat. Si am inceput sa caut Aikido. Karate a fost treapta mea spre Aikido.
Cand am intrat prima data intr-o sala de Aikido si am vazut arta pe viu, mi-am zis: "Ce e domne baletul asta? Daca-i dau un picior in cap il omor!" Eram foarte tanar. Acum ma amuza mintea mea de atunci. Dar m-au impresionat cuvintele si explicatiile instructorului de Aikido. Spunea exact ceea ce-mi doream sa aud. Era exact ce cautam, ce aveam nevoie. Asa ca, dupa liceu, la 19 ani, am inceput sa practic Aikido. Si practic si astazi, dupa 20 de ani.
Am ramas la Aikido datorita componentei sale spirituale. Aikido nu este un sport. De ce? Pentru ca in Aikido nu exista competitii, concursuri.
Acesta a fost mesajul si cerinta imperative a creatorului Aikido: fara competitii!

 

Zona3D.ro

 

Filozofia si practica Aikido
Aikido este o practica de dezvoltare fizica, psihica, energetica, morala si, in cele din urma, spirituala.
Repet si subliniez: Aikido nu este un sport, tot asa cum nu este nici o religie. Aikido este Aikido. Este universal, dincolo de rase, de credinte. Pentru a-l intelege corect trebuie sa-l practici. Principiile Aikido sunt principiile si valorile generale ale omenirii: pace, armonie, nonviolenta, colaborare, intrajutorare, modestie, respect, altruism, politete, eticheta. Asta inseamna  Aikido: educatie, civilizatie, cultura, eleganta, rafinament.

 

Zona3D.ro

 

Practicantul Aikido in contextul cotidian
Eram tanar si nelinistit si, ca orice practicant incepator si fara minte, trebuie sa recunosc, imi doream sa ma verific in confruntari reale.
Cateva altercatii pe strada nu mi se pareau suficiente. V-am spus, eram tanar si fara minte. Practicam arte martiale la sala de lupte din complexul sportiv Dinamo. Acolo i-am vazut prima data pe subofiterii Ministerului de Interne "in actiune" impotriva galeriei. Va dati seama ce a urmat. Atunci armata era obligatorie. Eu am plecat in armata la cerere, solicitand arma Jandarmi-interventie. Am anexat si copii dupa diplomele de arte martiale pe care le aveam. Am fost incorporat la Brigada Mobila a Jandarmeriei. Am facut armata termen intreg, un an de zie. Nu a fost usor, dar armata, disciplina de acolo, greutatile, m-au schimbat si cred ca m-au maturizat. Ca parinte, ma uit acum la fiul meu de 16 ani si la generatia lui si regret ca s-a desfiintat armata obligatorie.
Dupa armata si dupa facultate am devenit cadru operativ la Brigada Speciala de Interventie a Jandarmeriei, Batalionul Antiterorist si Actiuni Speciale. In cei zece ani petrecuti acolo, timpul pentru studiul Aikido a fost mai redus din pacate, dar am invatat lucruri pe care nu le poti invata decat intr-o structura militara. Am facut cursuri de interventie antiterorista si cursuri de negociere cu GIGN (Grupul de Interventie al Jandarmeriei Nationale Franceze), cursuri de culegere de informatii (HUMINT) la Fortele de Operatii Speciale, cursuri de alpinism militar la Vanatorii de Munte si cursuri E.O.D. tot la Ministerul Apararii, cursuri de salvare-descarcerare si cursuri de pirotehnie la I.G.S.U. Cel mai interesant,greu si amuzant curs a fost cel de supravietuire in captivitate, tot la Fortele de Operatii Speciale, cursul pe care il fac pilotii nostri care pleaca in Afganistan sau alte teatre de operatii. La acel curs, impreuna cu un coleg de la BIM (Batalionul Infaterie Marina), am reusit sa evadam, spre disperarea instructorilor, sa ne petrecem o noapte fara haine in padure, sa intram in unitate in zori, sa-i incuiem in dormitor pe instructori (dormeau), sa servim repede micul dejun la popota si apoi sa fugim iar in padure (cu telefoanele instructorilor, ca aveam nevoie de ele sa comunicam, conform procedurilor). Acum mi se pare amuzant. Dar cursul este foarte greu, foarte dur. Adica nu ai haine deloc. Deloc insemna deloc, ca esti in captivitate, ai mereu un sac pe cap, nu mananci, bei multa apa obligat, oricum ti se toarna pe gat sau pe cap in sac sa te ineci, nu ai voie sa mergi la toaleta, te descurci cum poti, esti agresat fizic, esti mereu interogat, epuizat fizic si psihic. Daca nu as fi practicat arte martiale, cu tot ce inseamna rezistenta fizica si mai ales psihica nu as fi reusit. Instructorii militari romani sunt niste profesionisti, niste oameni deosebiti. La ei am invatat un principiu extraordinar "Prost, prost, dar hotarat." In viata, determinarea, hotararea poate fi mai importanta de multe ori decat inteligenta sau cunostintele.

 

Zona3D.ro


In cei zece ani petrecuti la Jandarmerie am cunoscut si am invatat de la oameni extraordinari, minunati, oameni care au salvat oameni de la moarte, oameni premiati de toti presedintii Romaniei. Din pacate tot acolo am invatat ce inseamna moartea, o altfel de moarte, moartea violenta. Ii regret pe cei trei colegi ai mei care au murit in timpul serviciului. Erau atat de tineri. Cei raniti in timpul serviciului sunt prea multi.
Repet, daca nu as fi fost practicant de arte martiale, asa cum sunt si fostii mei colegi de la Brigada Speciala, nu m-as fi descurcat. Nu este o meserie pentru "gulerele albe". Este o meserie grea, murdara. Dar o meserie potrivita pentru barbati. Nu regret nicio zi petrecuta acolo si am petrecut foarte multe. Zece ani am trait mai mult timp cu colegii mei decat cu familia mea. Cand a trebuit sa aleg intre familie si arma, am pus arma in rastel. Nu mi-a fost usor. Ma bucur ca am pastrat legatura cu camarazii mei. Ei nu sunt simpli colegi de serviciu pentru mine. Am dormit in picioare sprijiniti unii de alti, sau in zapada, am impartit un biscuite si un dop de apa cand vanam in Delta dezertori inarmati care omorasera politisti. Ne-am dat sangele unii pentru altii la propriu, nu la figurat. Astea nu se uita. Si ar fi pacat sa se uite.

 

Zona3D.ro

 

Scoala romaneasca de Aikido in contextul international
Scoala romaneasca de Aikido se afla in prezent la acelasi nivel cu orice scoala de Aikido din lume.
A fost un drum lung si greu sa se ajunga aici, sa se recupereze decalajul, startul pierdut, lipsa de informatie, de "know-how" din perioada predecembrista, dar s-a reusit. In Aikido cel putin, Romania a reusit. Meritul este in primul rand al pionierilor Aikido de atunci. Elevii lor sunt azi maestri de Aikido la fel de buni ca oricare alti maestri de oriunde din lume. Suntem apreciati si recunoscuti international, organizatia nationala de Aikido, numita Fundatia Romana de Aikido Aikikai, este membra cu drepturi deplina a Federatiei Internationale de Aikido, precum si a Fundatiei Aikikai, organizatia mondiala care coordoneaza Aikido in intreaga lume. In Aikido, maestrii primesc grade valorice. Gradele masoara valoarea unui maestru asa cum se masoara un cutremur cu scara Richter. Gradul 1 dan sau gradul 2 dan nu inseamna cine stie ce, dar gradul 5 dan, sau 6 dan este foarte mult. Maestrii romani de Aikido, chiar daca sunt tineri, au ajuns la aceste grade. Pe plan international, cei mai cunoscuti maestri de Aikido, actorul american Steven Seagal sau maestrul francez Christian Tissier au gradul 7 dan. Gradul maxim este 8 dan. Dar la acest grad ajung doar maestrii batrani. Pana acum niciun non-japonez nu a ajuns la gradul 8 dan. In Romania se organizeaza seminarii de pregatire la care sunt invitati sa predea mari maestri internationali, cum ar fi maestrul Christian Tissier, care este atat de bun incat preda Aikido chiar si japonezilor in Japonia, si multi alti maestri japonezi, de exemplu Yukimitsu Kobayashi, instructor oficial la cartierul general (Honbu Dojo) din Tokyo. La aceste stagii de perfectionare participa sute de practicanti din tara si din strainatate. In fiecare an o delegatie a organizatiei nationale de Aikido din Romania se deplaseaza la sediul central al organizatiei mondiale de Aikido, la Tokyo, pentru perfectionare. In 2014 in Romania se va desfasura intalnirea Comitetului Director al Federatiei Internationale de Aikido, eveniment la care vor preda mari maestri din intreaga lume.
 

Zona3D.ro


Daca ati intreba orice practicant de Aikido care este mentorul sau, cred ca ar spune ca acesta este Fondatorul Aikido, Morihei Ueshiba. Asa ar fi normal, asa ar fi firesc. Fondatorul este modelul ideal, modelul de urmat, de copiat, atat fizic, tehnic, cat mai ales moral si spiritual. Din pacate este un model atat de inalt incat este aproape imposibil de atins.
Pentru mine, un model mai apropiat cat de cat, este maestrul Kobayashi Yukimitsu, care vine din Tokyo sa predea in fiecare an in Romania. Este un foarte bun pedagog. La fiecare seminar de pregatire simt ca invat, ca asimilez. Alti maestri model ar fi Yokota Yoshiaki, care este dinamic, exploziv, rapid, eficient si maestrul francez Christian Tissier, care este popular, carismatic, talentat, precis. Il apreciez de asemenea foarte mult pe actualul lider mondial al Aikido, Moriteru Ueshiba, nepotul de fiu al fondatorului, care o tehnica extrem de clara, de curata.

Zona3D.ro

 

Artele martiale, experiente si impresii personale
Azi se vorbeste foarte mult numai despre victorie, despre cine pe cine bate, despre cine a invins, cine a castigat.
Sistemele competitioanle, de exemplu K1, MMA, UFC, la noi Local Combat, sunt mai cunoscute si mai importante decat sporturile in sine, decat artele martiale. Azi putini tineri stiu ca MMA nu este un sport, nu este o arta martiala, ci un sistem competitional in care se intalnesc sportivi din diverse arte martiale, de accea se si numeste Mix Martial Arts. In SUA avem UFC, in Anglia Cage Rage, in America de Sud avem Vale Tudo etc. Cand ma gandesc la competitii, imi aduc aminte de o intamplare amuzanta din armata. O data, la curatarea armamentului, un coleg entuziasmat, monta si demonta pistolul foarte repede in timp ce alt coleg il cronometra. Asa vazuse el in filme. Un miliar strain se uita zambind la el. Sigur pe el, colegul il intreaba pe strain, in engleza, evident: "Ia zi, tu in cate secunde il montezi ?" Strainul i-a raspuns, tot zambind : "Tinere, tu cati oameni ai omorat ?".
Ma uit la tinerii de azi, de 20-30 de ani, care isi pierd tineretea la jocuri in fata calculatorului, sau la Paint Ball sau Air Soft, jucandu-se de-a barbatii, de-a luptatorii, de-a militarii, cand ar putea fara probleme sa se angajeze in Politie sau Armata, sau macar la firmele de paza din tara, sau la firmele internationale care trimit mercenari in Afganistan, Iraq etc. Aici chiar se castiga foarte bine. Ne jucam prea mult de-a viata si viata trece fara s-o traim.
Artele martiale autentice, adevarate, traditionale, orientale, au fost adaptate de europeni, de occidentali, dupa propriul lor sistem valoric: pierdere sau victorie. Le-au distrus, le-au transformat in simple sporturi provenite din arte martiale. De fapt noi, europenii, nici nu aveam nevoie de artele martiale orientale. Noi avem sisteme de lupta foarte bune, verificate de mii de ani: luptele si boxul. Am inteles prea putin din artele martiale, doar aspectul exterior, bataia, eficienta in lupta. E prea putin, mult prea putin. Ce intelegem noi din Ceremonia Ceaiului? Doar niste oameni carora le ia prea mult timp sa faca un amarat de ceai ? Sau e vorba despre introspectie, de meditatie in miscare?
Aikido este o arta martiala traditionala. Face parte din acelasi sistem cultural cu ceremonia ceaiului (Chado), cu aranjamentele florale (Ikebana) etc. Este un sistem de cunoastere si dezvoltare personala, de educatie si civilizatie. In artele martiale autentice nu este important daca ai invins sau ai pierdut, ci daca ai reusit sa te schimbi interior, sa te imbunatatesti ca fiinta umana. Poti sa castigi o lupta, dar sa fii speriat, agitat, sau sa o pierzi, chiar sa mori, dar sufletul sa fie linistit, sa atingi pacea interioara.
Ca multi dintre colegii mei instructori de Aikido, mi-am propus sa nu fac compromisuri, sau, atunci cand sunt constrans de imprejurari, compromisurile sa fie cat mai mici posibil.
Mi-am propus, asa cum am invatat de la profesorii mei, ca Aikido sa fie o scoala de formare a caracterelor, mai ales pentru copii, adolescenti si tineri. Cel mai greu este sa fi un model pozitiv. Este foarte usor sa vorbesti sau sa scrii frumos, dar este foarte greu sa faci ceea ce trebuie, atunci cand trebuie, asa cum iti dicteaza constiinta si morala. Pentru tineri, Aikido este o scoala a vietii. Ii pregateste pentru adevaratele lupte, nu cele din ring, dupa reguli. Ii invata respectul, disciplina, ierarhia valorilor, initiativa, responsabilitatea etc.

Zona3D.ro

 

De ce sa practicam Aikido?
Principalul aspect pozitiv al practicarii Aikido este sanatatea fizica si psihica.
Practica si sanatatea pana la sfarsitul vietii. In Aikido nu exista retragere din activitate sau pensionare.  Practici pana in ultima clipa, chiar si daca esti batran, bolnav si imobilizat la pat. Mintea este mereu cu tine, poti medita oricand. Cel mai greu antrenament si cea mai grea confruntare este cu propriile ganduri negative: teama, invidia, regretul, deznadejdea, rautatea, egoismul, egocentrismul, razbunarea, lacomia etc.
In salile de Aikido intalnesti intotdeauna oameni educati, instruiti, dintr-o anumita categorie sociala. Practicantii de Aikido nu sunt amatori de manele, telenovele, tabloide etc.
Pentru mine Aikido este un mod extraordinar de petrecere a timpului liber impreuna cu familia, cu sotia si fiul meu, care practica alaturi de mine, dupa cum vedeti si in fotografii. Ne rezolvam disputele familiale pe saltea, fara vorbe. Dupa antrenament, dupa ce am transpirat impreuna si ne-am aruncat unii pe altii, suntem cei mai buni prieteni. Calatorim impreuna de cate ori avem ocazia in diverse orase la seminariile de perfectionare, unde ne intalnim cu colegii si prietenii din
tara sau din strainatate. Daca stagiile se desfasoara la mare sau la munte cu atat mai bine, e ca un mini concediu. In medie participam la cate un seminar in fiecare luna. Este foarte placut.
Asta este viziunea mea despre Aikido. Nu as putea spune ce inseamna Aikido pentru fiecare. Pot spune doar ce insemna pentru mine.
In sport lucrurile sunt foarte simple. Exista un scop precis, victoria intr-o competitie si regulamentele de concurs.
Am participat la competitii si stiu ce inseamna si efortul depus, si emotia concursului, si satisfactia victoriei, si gustul amar al infrangerii, si privirea neprietenoasa a colegului cu care te-ai antrenat ani de zile. Dar, mai mult decat atat, ca antrenor care am pregatit sportivi stiu si ce inseamna aranjamentele, categoriile si regulamentele modificate pentru a manipula mai mult sau mai putin rezultatele din diverse considerente, financiare, politice, de imagine etc. Am vazut lacrimile din ochii copiilor care au fost nedreptatiti la un concurs.

Sportul, orice sport, este limitat la planul fizic. Sportul este mult prea comercial. Nu conteaza decat rezultatul, profitul, victoria, spectacolul, show-ul, senzationalul, numarul de spectatori, audienta, publicitatea, reclamele, sponsorizarile.
Latura educativa si morala a scazut dramatic si in sport. Daca un anumit sportiv este campion, daca are rezultate, nu mai conteaza nimic altceva, nici cum se poarta cu cei din jur, cu colegii, antrenorul, familia, prietenii, nici daca se dopeaza, se drogheaza, daca este alcoolic, daca este imoral, daca are o viata dezordonata, daca reprezinta un model negativ pentru tineri, daca se asociaza cu grupuri infractionale, dace e urmarit penal etc.
De aceea prefer educatia fizica si nu sportul. De aceea am ales Aikido, pentru ca in Aikido nu exista concursuri si interese legate de competitie.
La Scoala de Antrenori am inteles cel mai bine ca sportul de performanta distruge fizic sportivul. Exemplele sunt nenumarate. Apoi il distruge social. Dupa incetarea carierei sportive, din vedeta se transforma peste noapte in nimic. 
Ma bucur sa vad foarte multi oameni care alearga in parc de placere, fara sa se gandeasca la podium. Oameni care se plimba cu bicicletele pentru sanatate. Oameni care merg la sala pentru conditia lor fizica, care inoata, care joaca fotbal, volei, tenis sau baschet cu prietenii.
Imi place Aikido pentru ca este o activitate fizica pentru oamenii educati, pentru intelectuali. La antrenamentele de Aikido nu auzi injuraturi, fluieraturi, incurajari sau huiduieli. Nu auzi nimic, doarece la Aikido nimeni nu vorbeste. Nici instructorul. El arata, apoi lucreaza cot la cot cu elevii sai, de la egal la egal, transpira alaturi de ei. E foarte interesant sa poti da si tu cu instructorul tau de pamant sau sa-i sucesti mainile. Instructorul de Aikido nu sta pe margine, pe banca imbracat in costum sau in trening sa dea indicatii. In Aikido, exista discilpina. De-a lungul timpului am vazut oameni care s-au schimbat interior prin si datorita practicarii Aikido. Unii s-au lasat de fumat, altii de baut, unii au slabit. Aikido functioneaza, schimba omul, dar e nevoie de mult timp, mult efort, si multe sacrificii si renuntari. 
Regret ca Aikido nu este accesibil publicului larg, asa cum nu e accesibila nici muzica simfonica. Pentru a agrea Aikido trebuie sa fii pregatit, educat.

 

Zona3D.ro


Ca orice parinte, cand fiul meu era la scola primara, il duceam la diferite sporturi pentru a-i da o preocupare cu care sa inlocuiasca desenele animate si jocurile pe calculator. Rezultatele au fost mult sub asteptari, uneori din cauza lipsei de profesionalism si interes a instructorilor, dar de cele mai multe ori din cauza dezinteresului fiului meu pentru miscarea fizica in special si pentru orice activitate utila in general. Ma plangeam mereu sotiei mele de lipsa de rezultate. Si ea m-a intrebat insinuant: "Daca nu esti multumit, de ce nu te ocupi tu de el, doar te pricepi, de ce nu-l antrenezi tu ?" Foarte indignat i-am replicat ca nu am timp, doar stia acest lucru. Mi-a raspuns foarte scurt: "Cred ca pentru fiul tau ar trebui sa-ti faci timp". Si mi-am facut. Pentru fiul meu si datorita sotiei mele. Ea m-a ajutat foarte mult si moral si material si chiar fizic, devenind si ea elevul meu, alaturi de fiul meu, chiar daca la grupe diferite initial. Acum sunt tare mandru de ei, dupa multi ani de zile au ajuns la centura maro. Si stiu sigur ca nu am fost pentru ei un instructor comod. Le-a fost greu, uneori cu lacrimi, uneori cu sange, cu vanatai, cu entorse, si mereu cu multa transpiratie.
Prefer sa am ca elevi adolescenti, elevi de liceu si studenti. Cred ca aceasta este varsta optima pentru a invata Aikido si pentru a-si forma caracterul. Din pacate tocmai aceasta categorie de varsta evita salile de sport. Nu primesc la sala adulti mai in varsta de 30 de ani. Poate pentru ca eu am doar 40 de ani si nu stiu ce as putea sa-i invat despre viata pe unii de aceeasi varsta cu mine. Pentru mine Aikido este o scoala a vietii. Sau pentru ca am constatat ca persoanele trecute de 30 de ani refuza sa se schimbe, ori in Aikido tocmai despre asta e vorba. Nu sa inveti lucruri noi, tehnici noi, cum sa te aperi, ci sa te schimbi interior, sa te descoperi, chiar si cu partile rele, sa te transformi pozitiv. Putini adulti accepta ca e ceva de schimbat in interiorul lor.
Nu-mi place sa lucrez cu copii, deoarece consider ca filosofia Aikido nu se preteaza pentru aceasta varsta. Cu copiii poti face pregatire fizica, dar mai putin Aikido. Acesta este si motivul pentru care nu primesc la cursuri copii foarte mici. Cei mai tineri elevi ai mei trebuie sa aiba minim zece ani impliniti. Cererea si presiunea din partea parintilor este foarte mare si ma doare sufletul cand trebuie sa-i refuz si sa-i indrum catre alte cluburi. Dar le spun intotdeuna ca-i astept cu drag dupa ce implinesc varsta minima. Cu copiii este cel mai greu de lucrat. Dar si rezultatele cele mai mari si cea mai mare satisfactie o ai tot cu copiii. Sunt dureros de sinceri si de curati.  Ei sunt viitorul. Ei sunt responsabilitatea noastra.

 


Mai 2013


Zona3D.ro