Alexandru CALINESCU-ARGHIRA

Lucrarea - “Pat nuptial pentru doi copaci”

Oloron, Franta 1990


Timpuri regasite

 Drumul stelelor

Arta si spiritualitatea sunt strans legate, ian 1992

 

La Oloron-Sainte-Marie, pe cealalta parte a Pirineilor, Pierre-Louis Giannerini, un profesor de istorie, reinvie la randul sau “Drumul stelelor”. La indemnul sau, asociatia Camino, vrea si ea sa combine esential arta contemporana cu arta romana, araba si gotica. Sustinuta si finantata de ministerele de cultura din Franta si Spania, de Comisia Culturala Europeana, autoritatile publice regionale si cativa sponsori privati, Camino lanseaza pe parcursul anului 1990, un nou simpozion la Oloron. Cinci sculptori iau cu asalt orasul. Cinci locatii sunt selectionate, unde fiecare artist va incerca sa traduca ceea ce suscita in el “un dialog spiritual care merge mai departe decat dragostea”, cum spune unul dintre acestia. Si Oloron incepe sa vibreze de cabluri ce decupeaza marmura de Dubon, de dalta lui Warren si fierul de sudat al lui Arghira. E o nebunie in hambarul de pe strada Revol unde sunt lucrate unele dintre opere.

Aceasta manifestatie culturala fara precedent in Franta modifica in continuare fizionomia Pirineilor occidentali. Toamna trecuta, Mark Brusse, Amadeo Gabino, Gerard Koch, Guy de Rougemont si Pedro Tramullas au semanat opere noi.

Nu in ultimul rand, Alexandru Arghira a construit, in mijlocul parcului Pomme, un pat demn de Guliver, o constructie baroca din scripeti, lopeti, roti de bicicleta, tevi si grilaje, dar ansamblul acoperit cu o saltea de iarba este foarte armonios, “pentru a invita la meditatie”, spune sculptorul. “Le las oloronienilor grija de a se odihni acolo. Este cadoul meu”.


zona3d.ro

 Acela este cel mai mare simpozion, dupa parearea mea, in sudul Frantei. A fost finantat si s-a aflat sub inaltul patronaj a doua ministere, ale culturii franceze si spaniole si a Comisei Europene. Este trecerea Sfantului Santiago de Compostel sau Jacques de Compostelle, care trece de aici din Franta,  peste Pirinei si ajunge la Quesca in Spania. Si mergand pe drumul lui, este primul si singurul simpozion itinerant. Adica aici e o lucrare, aici e alta, mergand peste munte, e o treaba foarte interesanta.

Stii cum e, dintr-una in alta, ca daca stateam aici, ce dracu sa faci aici? Culmea e, ca de cand m-am intors nu m-a mai chemat nimeni la niciun simpozion in Romania. Nimeni! Si am vrut sa ma duc, dar m-au refuzat. Scurt. Au zis: ia mai….ia…ia viteza monsieur!

E foarte misto, e in sudul Frantei, la poalele Pirineilor. Eram in Germania cu o bursa si am primit o invitatie daca vreau sa vin... Si ce vrei sa faci? ”Vreau sa fac un pat.” Da nu stiam cum vreau sa-l fac. Si au zis ca poate vreau sa ma gandesc si la altceva, cum adica un pat? Si am facut eu o macheta asa, dar era mai mult pentru mine, si cand am ajuns acolo, sa innebuneasca aia.

zona3d.ro

Ce vrei sa faci? “Vreau sa fac un pat.“ Da nu mai ai si alte schite? ”Ba da, am o gramada, da eu vreau sa fac patul”… Pai cine ai mai vazut sa faca un pat? “ Eu!”

Era un sculptor care era cu curul in doua luntrii, traia in Spania si manca rahat in Franta…Unu’ cu un baston. Bai, ii puteau lu’ ala picioarele, bai era ceva! Si se oferea mereu sa ma duca cu masina. Avea pantofi murdari acolo pusi in masina, masini d-astea de sculptori, topoare, bormasini, tot ce vrei, pantofi puturosi… Si asta m-a luat la intrebari. Adica cum patul? Si mi-a sarit tandara, si i-am zis: “uite care-i treaba, eu am fost invitat sa fac o lucrare, vad ca parca sunt la scoala, tre’ sa dau aici…, ce-am de gand sa fac si cum am de gand sa fac? Eu asta vreau sa fac si cu asta am terminat. Vreti bine, nu, ma urc in primul avion si ma intorc acasa.” Si am plecat. Si s-a facut patul… Acum sa vezi ce se mai lauda cu el…

Era acolo o biserica secolul al XIII-lea  cred, foarte frumoasa, dalele erau mancate de picioare…, si le-au scos afara. Cum e domnule sa le scoata ca sa puna niste rahaturi noi, niste travertin… Erau afara, cand le-am vazut mi-am zis: asta e covorul meu, pe care sta patul. I-am spus peisagistului: “vreau doi pomi inalti, dar care sa nu creasca”. Si asa a fost, n-au crescut inalti, dar s-au facut ca niste umbrele.

Dar la vernisaj a fost o poveste intreaga. A trebuit sa tinem un discurs. Eu m-am interesat, si populatia din Oloron era cam subtire si le-am zis ca e cazul sa se mai inmulteasca, de aceea le fac cadou acest pat…, a fost bascalie mare. Acum nu stiu daca il mai ingrijesc ca lumea e ciudata.

zona3d.ro


Salonul international de sculptura contemporana

Paris, mai-iunie 1990

Istoria artelor vizuale, si a sculpturii in mod special, scoate in evidenta, in zilele noastre, linii de forta care duc spre conflicte de aspiratii contradictorii. Pe de o parte, ies la suprafata manifestari in care spiritul tinde spre acordarea la univers, dupa o anumita ordine si armonie, pe de alta parte, se profileaza un nou sens al realului, unde totul devine o dovada de cunoastere, scufundata in necunoscut, combinand refuzul invataturii cu un adevar mult mai sociologic.

La jumatatea distantei dintre cei doi poli, opera lui Arghira se situeaza la intersectia dintre un anumit umanism mediteranean si o gandire logica centrata pe dinamica formelor in spatiu. Legaturile cu arhitectura se dovedesc primordiale si genereaza o comuniune stransa cu natura si universul uman...

Gerard XURIGUERA, critic de arta


zona3d.ro

 Pentru mine cea mai mare lucrare este cea de la Madrid (“Trecerea albastra” - Madrid, Spania 1992). N-a fost concurs, am fost invitat. Asta e diferenta intre un simpozion d-asta mic, unde astia te pun sa faci macheta in materiale definitive, sa le expediezi dupa care nu le mai vezi la fata, si unul important. Cand esti cunoscut te invita, treaba ta ce faci, tu semnezi. Am fost invitat sa particip la simpozion. Si fiecare a facut ce l-a dus mintea. 

Cand am venit acolo, am venit cu macheta, si-am zis, asta o fac! Punct. Si ce reprezinta? S-atunci ai o discutie si spui: uite, eu m-am gandit la asta, asta sau asta. Si cu asta basta!

zona3d.ro

 La Sibiu am facut o lucrare, e un scaun de lemn, cu o panta de iarba, este langa usa unde intra directorul. Erau trei buruieni pe el. Domnule, m-am dus odata la ei si le-am zis: “chiar nu va este rusine, aveti aici gradinari, d-astia care cosesc iarba, e un muzeu, e Muzeul Taranului din Sibiu. Chiar nu gasiti pe unu care sa o cosesca, sa fie frumos?” Ii doare exact undeva.

Iar in Italia am o lucrare care trece prin coltul unui spital, si trecand pe acolo intalnea un burlan. Un burlan. Am vorbit cu primarul, cu arhitectul orasului, zic: “ce facem cu asta?” Aaa, non fa niente! Si-au scos burlanul. Eu mi-am facut lucrarea si am plecat. Anul urmator, un coleg de-al meu, a facut un catalog mititel si cea mai mica poza dintre toate e a mea unde se vede bine ca au pus burlanul la loc. Si mi-au taiat lucrarea in doua, am vrut sa fac o hartie de intampinare… Domnule, eu mi-am facut ce-am avut de facut, restul nu ma intereseaza. Daca o sa vina unu cu ciocanu s-o sparga si sa o sa strice, cum s-a dus la lucrarea lui Michelangelo, sau nu stiu ce nebun care s-a dus cu cutitul sa taie panza…, n-am ce-i face... De Geernica lui Picasso nu poti sa te apropii, e un panou mare de sticla. Vii, ajungi acolo, si de acolo te uiti… Nu te duci sa tragi flegme pe lucrare!


„Arghira este un sculptor care porneste de la un neo-realism foarte modern, dar curios, traversat de inspiratii medievale ce exprima tendintele revenirii la spiritualitate a tinerei generatii.”

Rene HUYGHE, membru al Academiei Franceze


zona3d.ro

 E o manastire, manastirea Bistrita, jos este biserica boierilor Craiovesti, ce credeti ca este la intrare? Este asa o rama de lemn cu un geam. Pe fresca este iscalit cu cuiul, cu briceagul, cu litere slavone. Si dedesupt ce specifica? Este iscalitura scriitorului… E un scriitor care a fost acolo, dar pentru ca e scriitor si e cunoscut i-au pus-o in rama. Daca tu te duci acolo si te iscalesti cu cuiul pe o fresca, te ia si te duc la politie. Este incredibil, e pus in rama pentru ca e iscalitura lu’ ala. Ar trebui sa puna numele prostilor pe toate frescele…

 

Si apropo de Michelangelo, domnule, la Roma e un jeg. Cand eram elev la liceu, acum se numeste Tonitza, aveam un profesor care ne povestea: Domnule, cand intri in Biserica…, si te uiti acolo, Moise, cu coarnele, se uita la tine, te pironeste cu privirea... Asta se intampla acu’ zeci de ani, am auzit ca acum s-a mai schimbat. Si m-am dus si acolo sa vad daca ma pironeste ala. Ce sa ma pironeasca ca era o intuneceala de n-aveai treaba, si m-am apropiat de tovarasul. Bai, bagai 100 de lire, era cam cat un pahar cu apa si se aprindea un bec chior, de 60 sau maximum 80. Si se auzea tic-tac, tic-tac, si pfff, se oprea becul. Norocul meu a fost ca a venit o trupa d-asta de americani, si-au inceput sa bage aia la fise acolo…, si bagau aia, ca la aia nu se cunostea, la mine se cunostea, dracu, ca cu o fisa d-aia mancam un sandvici. Bai, jeg! Si cel mai jeg e la Pompei, eram cu un coleg, cu pictorul Ciuboratu, hai ba sa ne uitam! Ne-am uitat noi, foarte frumos, am bagat la cap, dar la un moment dat au aparut doi, unu si una si un ghid care avea la el niste chei. Si pe o fresca era o cutie de tabla, ghidul se ducea, descuia si vedeai ce n-a vazut Parisul, erau scene mai sexy. Si numai ghidul avea cheia! Deci tu, daca vroiai sa vezi, nu puteai. Vedeai fresca, dar aia partea aia nu. Domnule, auzi? Sa iei o bucata de fresca, sa pui o cutie de tinichea cu niste suruburi si sa o descui cu cheia…, este o gainarie. E bine cand e un muzeu sa fie un muzeu, sa nu-ti bati joc de el. Domnule, n-ai bani il inchizi!

 zona3d.ro


Salonul international de sculptura contemporana

Paris, mai-iunie 1990

...Decizii non-figurative, in ciuda unor puseuri organice controlate, structurile lui Arghira par a fi mereu construite riguros plecand de la un alfabet geometric voit limitat. Ele respecta legile unui echilibru bazat pe un sistem de articulatii independente, care combina cu maiestrie ritmuri decalate, eludand notiuni de greutate si imobilitate care altfel ar fi fost admise. Totul se alina si se rafineaza, scapand legilor gravitatiei. O distribuire egala a energiilor alimenteaza aceste structuri suspendate, constituite din planuri antagoniste in extensiune, inauntru carora totul se joaca de multe ori prin retrageri subtile, mici diferente, dar si rupturi bruste pe care elanul arhitectural le accentueaza.

Avem aici o sculptura de asamblare, bazata pe o executie exacta, cateodata evaziva si sobra. Ceea ce, in alte regiuni, ar putea continua sa tulbure, releva, in cazul acesta, un sens estetic linistit de o ordine cu cadenta si armonie specifice...

Gerard XURIGUERA, critic de arta


zona3d.ro

zona3d.roNu m-am simtit niciodata mai bine pe lumea asta decat intr-o tabara de sculptura. Era singurul loc unde se simtea ca e nevoie de mine, ca sunt apreciat, ca le place ce fac. Eram intr-o tabara prin Italia si era o fata foarte frumoasa care s-a intalnit cu alta pe strada, eu treceam pe acolo. Unde te duci? Gatita, aranjata. Ma duc in simposio. Ea se ducea in simposio, ea venea acolo, vedea sculptori, vedea praf. Era un punct de atractie! Era un simpozion de 10 zile, 10 zile erai rege… Si toata lumea pe strada: Salut domnule. Nu stiu, poate ca-i fals, dar ma simteam bine, ma simteam in centrul atentiei, venea unu sa-mi ia un interviu, scria in ziar ca ai facut, ca n-ai facut. Adica ceea ce faceai tu era dorit, se dorea. Nu te rugai de ei, din contra, ei veneau, ei te intrebau…

Domnule, am fost in Oas, m-am trezit cu un telefon, de la unu, care: Domnule, nu vreti sa veniti, ca ne-ati onora. Cand am auzit ca trebuie sa-i onorez, gata, m-am urcat in masina si am plecat. Domnule, a fost la nivel de Germania Federala, a oferit multi bani, a platit drumul, fara sa faca socoteala tichetelor de benzina…

Am fost in alta parte la Blaj, am facut o lucrare foarte frumoasa, adica eu am considerat-o frumoasa. Din nuc, am muncit-o aici si am pus-o acolo. Nu plateau nimic, casa masa si drum. Cand sa plateasca drumul: Pai stai domnule, ai bonuri de benzina? “Pai n-am.” Pai nu putem sa va platim. …”Decat trei lulele. Pai pe aici nu ma mai vedeti.” Asta acum doi sau trei ani, anul trecut n-am fost nicaieri, am ars gazul.

Cea mai misto a fost lucrarea din ultimul timp a fost tot in strainatate, am facut lucrarea am fost platit 1500 franci, mi-a fost platit drumul, am fost cu Voichita si Cristina. De acolo, am fost la Venetia, am mancat pizza si am baut vin. O frumusete! Si cu asta m-am ales. Pe munca mea. Eu m-am simtit bine. Sa nu-ti mai spun, asta sigur ca m-a incantat, ca nu le vedea sa creada ce varsta aveam, erau niste fete pe acolo. Cum? “Zic: da.” Eram de varsta cu organizatorul, eu ii spuneam senior si el imi spunea Arghira. L-am intrebat si eu, zic:”Domnule, daca suntem de aceeasi varsta, de ce eu iti spun dumitale “domnule” si dumneata imi spui mie pe nume?” Pentru ca esti artist. Nu le venea sa creada, lucram cot la cot cu ei, glumeam cot la cot cu ei, beam la fel de bine ca si ei… Lucrarea nu era geniala, nici n-am vrut sa fie geniala, am zis domnule, daca lor le-a placut macheta, asta este…

 

Alexandru CALINESCU-ARGHIRA

12 Octombrie 2010


Biografie


Salonul international de sculptura contemporana

Paris, mai-iunie 1990

...Astfel, sculptura lui Arghira, folosind adecvat lemnul, metalul sau piatra, ne ofera sinteza unei perceptii dozate inteligent, unde sentimentul si gandul intim asociate nu contenesc sa ne elibereze viata.

Gerard XURIGUERA, critic de arta


zona3d.ro