Alexandru CALINESCU-ARGHIRA

Lucrarea - “Deschidere”

Parcul Olimpic – Seoul 1987

 


„Opera realizata la Olimpiada Artelor de la Seul, cu materiale naturale - pamant, iarba, apa, pietre de rau - isi trage forta din marea puritate a liniilor inaltate catre cer, o adevarata sfidare a legilor gravitatiei si aduce un plus peisajului, integrandu-se totodata de o maniera simpla si armonioasa. Deplina reusita a acestei opere ne da speranta si previziunea unui viitor stralucit acestui artist sobru si original, a carui monumentalitate este deja recunoscuta.”

Nicolas SCHOFFER, sculptor, membru al Academiei Franceze Paris

 

Insusi titlul, “Deschidere” (“Opening”), subliniaza intentia artistului de a transmite senzatia de miscare -senzatie care este din ce in ce mai puternic exprimata in lucrarile recente. Cinetismul a marcat, de un timp indelungat, preocuparea exprimarii artistice a acestui sculptor, pornind de la cinetism virtual (lucrari realizate in urma cu zece ani) si sfarsind cu lucrari si studii in domeniul cinetismului potential.

Lucrarea intitulata “Deschidere” (“Opening”), constructie monumentala realizata in anul 1987 si amplasata in Parcul Olimpic din Seoul, reflecta interesul artisului pentru redarea senzatiei de miscare.

Jocul pozitiv-negativ reda simbolistica formelor care amintesc de un parau oriental in serenitatea diminetii. Pajistea neteda si oglinda de apa, din forma negativa a compozitiei, sunt contrabalansate de tensiunea arcului, care prin traiectoria acestuia conduce catre ideea eliberarii spiritului.   

Ante GLIBOTA, Seoul 1988


zona3d.ro

 

M-am intalnit cu unchi-miu, care era regizor, in Piata Amzei, zice: ce faci? Peste o luna facem noi un simpozion? Vii? “Gata domnule, vin.” Ce aveam eu de facut aici? Sa ma duc la scoala sa iscalesc condica. Si uite asa din simpozioane am ajuns sa-l cunosc pe Pierre Restany, care era o mare personalitate a culturii franceze, din pacate a murit. El a creat curentul Noul Realism, impreuna cu Yves Klein, cu Jean Tinguely, ala care a facut fantanile, cum e cea de la Centrul Pompidou-Beaubourg, fantana aia care misca, cloncane, cu Niki de Saint Phalle… La un simpozion d-asta mai mic, am stat cu el de vorba, i-a placut ce am facut si a zis: ramanem in contact, cand vii la Paris ne vedem si m-am dus la Paris si am stat de vorba…si ne-am imprietenit ca sa zic asa.

Si stand acasa, frumos si bine, seara la televizor, suna telefonul, Pierre Restany: nu vrei  sa vii la Seoul? Cand am auzit, sa innebunesc, ca la telefon era problematic. “Ce Seoul domnule? Lasa! “Ai sa primesti invitatia si biletul pentru Seoul. “Domnule, mie imi trimiti bilet pentru Paris.” Ca aveam pasaport pentru Paris. Si intr-adevar,  asa a fost, m-am dus la Paris si de acolo m-am urcat intr-un avion si m-am dus acolo si am facut lucrarea….Cam asta este pe scurt. Deci practic am avut un noroc cu acest Pierre Restany. De la care m-a mostenit Xuriguera, care m-a chemat la Madrid. Atunci a fost vorba de o lucrare mare la  care nu trebuia sa muncesc mult, cum eu sunt puturos, am zis ca daca tot muncesc astia, macar sa faca ce vreau eu… Atunci mi-au pus iarba, mi-au pus pamant, mi-au pus copaci, tampenii….

 

zona3d.ro

 

In Coreea n-am lucrat cu niciun structurist, n-au facut niciun calcul... Nu stiau nimic, de un tembelism rar intalnit. Chestia era asa, aveam macheta si au facut-o la scara mare din lemn. Si cand era asa, si cand era asa..., cand era oricum (cofragul sculpturii)… Bai tata, daca unesti punctul asta cu asta si tragi o linie si iei unghiul..., Bonjour. S-a rezolvat! S-atunci eu am facut pe inginerul, am luat doua scaune, le-am adus acolo, am pus macheta, asa, m-am uitat si ala cu macaraua cu un cablu plimba structura dupa mine. Eu faceam asa, faceam asa (directii). N-au fost in stare sa-l puna la unghiul la care vroiam eu, cu toate ca aveam o macheta. Erau chestiuni de clasa a saptea, s-atunci am pus-o eu la ochi si cand am vazut eu ca-mi convine, am zis: “asa ramane domnule!” Si-au intepenit-o si-au turnat beton.

Initial au sapat o gropa de patru metri adanca. Pe fundul gropii s-a strans apa dupa ce a plouat si a batut musonul timp de-o saptamana de-am crezut ca innebunesc. Acolo, erau niste dealuri, apa se aduna si se strangea la mine-n groapa aia. Dupa aia am aflat ca acolo fusese pe vremuri groapa de gunoi. Si scoteau carpe, porcarii… Au batut niste stalpi de beton ascutiti, lungi de 10 metri. In total au bagat 12 stalpi peste care au facut o structura.

Initial au venit doi, s-au certat, am crezut ca se cearta cu mine, un translator a zis ca nu. Au tipat, au urlat, eu m-am suparat. Au zis ca nu se poate face, ca o sa cada, nu poate sa stea asa. Si-am spus ca daca nu sunteti in stare sa faceti, o sa cada, ..care-i problema…, cade, cade! Ce, o fac eu? ...”Da buildingul ala de colo”, zic: ”cum  e facut acolo?... ca e nemaipomenit, ...pe ala l-ati putut face dar asta nu puteti. “Si s-au pus la ambitie ..., au venit si altii… Era o caldura. Si aveam un bar in hotel. Pana la urma am facut-o.

 

zona3d.ro

 

Sunt experiente intr-adevar… e cea mai mare experienta pentru mine, pe atunci faceam lucrari d-astea de 2m, de 3m. Cea mai mare a mea fiind de 7m la Galati la un santier naval. Ca sa ajungi sa iti comande o lucrare de 27m, aproape de 30m, de aici pana in poarta, este mare diferenta. Zic eu: “cum dracu sa o fac eu pe asta?”

Era vorba sa fie mai mica, dar in Parcul Olimpic erau niste morminte ale imparatilor lor, care erau ca niste musuroaie. Foarte interesante. Si ce au facut, au luat un musuroi d-ala si-au taiat o felie, au pus geamuri si veneai si te uitat. E cu dus si intors. E un mormant! L-au taiat cu totul ca sa vezi cum e inauntru…

Ei, si acolo, unde trebuia sa fie lucrarea mea erau niste d-astea, de v-am zis, si au zis: nu, ca aici e asa, ca e sacru, ca e aia. Da, domnule, o faci mai mare? De parca o faceam eu! Insa este o experienta, adica nu mai esti sculptor, devii proiectant, devii arhitect. Dadeam cu mana ca tovarasu’ si aia faceau, veneau cu camioane, cu excavatoare. Fondurile erau nelimitate, aveau la bani de n-aveau ce sa faca cu ei.

Era Parcul Olimpic, asta a fost in 1987, si dupa aia, in 1988 ne-au chemat la inaugurare, a doua oara, la Olimpiada. N-am avut niciun stres domnule, ca era o distractie noaptea prin baruri de n-aveam treaba. …Domnule, nu stiau ce sa faca cu banii.

 

 zona3d.ro

 


„Lucrarile sale sunt dominate de o inclinatie nativa catre arhitectura in majoritatea cazurilor bazata pe o tehnica de asamblaj. Este mai degraba un dialog constant cu pamantul, cerul si lumina, in consecinta o adaptare foarte personala a spatiului natural dat, acolo unde relieful topografic convoaca, printr-o ambianta particulara, o noua perceptie a spatiului deschis.”

Gerard XURIGUERA, critic de arta


 

 zona3d.ro

 

Domnule, eu m-am gandit ca este o deschidere, dealtfel si titlul “Opening”, eu nu stiu engleza. Nu stiu daca am pronuntat bine. E o bucata de pamant care se ridica uita asa in sus, ca un lant, iar dedesupt ai apa si pietre de rau. Si deasupra se deschide cu iarba cu tot. Deci este un pozitiv si un negativ, ce este afara este negativ in pamant. O deschidere, deschidere pe care poti s-o iei cum vrei, deschiderea Coreei catre lume, deschiderea Olimpiadei. O deschidere in toate directiile,…atat.

 

zona3d.ro

 

Bineinteles ca atunci cand m-am intors de acolo, m-au luat astia la intrebari, deoarece Cabinetul doi a dat dispozitie, ca nimeni sa nu participe la Jocurile Olimpice de la Seoul, care erau in Coreea de Sud, decat cu sportivi, sa nu-i deranjam pe cei din nord. Adica sa nu cumva sa faca unul ca mine vreo sculptura ca era nasol. Povestea are haz, acum, in felul ei. Presedintele olimpic de acolo, s-a gandit sa trimita o multumire tuturor tarilor participante, printre care si Romaniei si a trimis la Ministerul de Externe o multumire, ca sculptorul Arghira a venit sa faca nu stiu ce acolo. La care externele habar n-aveau cine sunt eu si aveau dreptate. Asa au intrebat Ministerul Culturii, care nici ala nu stia nimic. S-atunci Ministerul Culturii a intrebat Uniunea Artistilor Plastici, unde cineva, cu care eram eu prieten stia ca m-am dus la Seoul… Si cand m-am intors, era o fetiscanca acolo care ardea gazul la uniune. Acum lucra la minister… si m-a chemat la minister  si m-a luat la intrebari. Am auzit ca... “Ce ati auzit?” Ca ati fost la Seou! Zic: “daca ati auzit, asa o fi.” Pai dvs nu stiti ca nu aveati voie? “Pai cine nu-mi dadea voie? Nu stiu nimic.” Si-am facut un misto acolo. La care ea: dvs ati incalcat legile tarii. Zic: “care legi?” Ca ati facut o lucrare acolo. Zic: ”da cine v-a spus cam facut o lucrare? Sa mor daca am facut o ceva! Eram beat de dimineata pana seara, stateam la carciuma, si aia o faceau, pentru asta ma acuzati pe mine acum?” Aia innebunea! Pai si cum ati ajuns acolo? Cum ati facut lucrarea acolo?  “Am avut o macheta, am dat macheta.” Aaaa, ati plecat cu o macheta? Zic: “da.”Foarte rau. “De ce?” Pai zic: “nu, stati putin, macheta mi-am cumparat-o.” Ca asa era o chestie, ca sa ai stampila de vama, o bagai la fondul plastic cu o suta de lei si ti-o cumparai, iar ei opreau 15%. Apoi te duceai si iti luai banii mai tarziu, ca erau banii tai. Zic: “eu am avut stampila de vama, toate hartiile in regula.” Zic: “care-i problema?” Pai da, dar dvs. nu aveati voie sa fiti acolo. Am uitat sa va spun, ca eu cand am ajuns acolo pe aeroport la coreeni, ne-au bagat pe astia din tarile socialiste intr-o camera, unde erau niste banci ca de scoala, unde am completat un formular, ne-au facut niste poze la perete din fata si din profil si ne-au dat cate un rahat din ala cu un lant de gat. Acolo scria in coreeana, ce scria acolo nimeni nu stia, ca toata lumea cand vorbea cu tine, se uita la ecuson si exclama un sunet… In sfarsit, eu le-am spus: “mie nu imi puneti viza in pasaport.” Si ne-a facut un pasaport separat, la toti, din hartie si pe el a pus viza… S-atunci cand gagica asta era din ce in ce mai incisiva, eu am zis: “auziti domisoara? Uite care-i treaba.” Am scos pasaportul si am zis: “sa-mi arati si mie ca am fost in Coreea de Sud. Viza“ Pai si dvs cum ati plecat acolo? “Cu acordul dvs. “Cand plecai in strainatate treceai pe la Uniunea Artistilor Plastici care era la minister. Ei ziceau: da domnule, nu lucreaza cu documente secrete, e baiat bun… Si iti dadea acolo si te duceai dracului… “Cu acordul dvs am fost plecat.” Doamna sa faca pe ea cand a auzit. S-a speriat rau de tot. Cand am vazut ca dardaie toata, i-am zis: “stati linistita doamna, ca nici n-am fost la Seoul.” Si cu asta basta…, asta este partea anecdotica a povestii. Dar lucrurile se leaga…

 

zona3d.ro

 

La un moment dat m-am intalnit cu Pierre Restany, zice: am sa-ti dau o veste proasta. Zic: “s-o fi rupt sandramaua!” Zice: nu nu, e bine merci, dar acolo unde era partea de pietre de rau, partea de jos adica, e plina de cutii de conserve.  Deci iata ca omul nu e obisnuit sa ingrijeasca. A fost o tabara de sculptura acum ani de zile, din lemn, la Sfantul Gheorghe, la Arcus. In fiecare an scoteau cate 2 butoaie de ulei, ulei de in si le dadeau cu ulei, si le ingrijeau, iar dincoace cutiile de conserve…

 

Alexandru CALINESCU-ARGHIRA

12 Octombrie 2010

 


Biografie


zona3d.ro

 


Arghira - impresionanta forta a intregului…

 

Pe sculptorul Alexandru Calinescu-Arghira il cunosc mai bine strainii decat noi. “Paradoxul” are o explicatie foarte simpla: ani in sir s-a straduit sa participe la cat mai multe tabere (simpozioane) de creatie organizate in Occident sau in alte colturi din lume.

Organizatorii, in schimbul intretinerii, a materialelor si preluarii cheltuielilor de transport, se alegeau cu o serie de opere remarcabile, menite sa le innobileze spatiile (parcurile, pietele, bulevardele). In plus, le ramanea si sansa ca, in viitor, unii semnatari ai lucrarilor sa ajunga artisti de faima – motiv in plus sa creasca numarul vizitatorilor, al turistilor.

Astfel, de pilda, in 1988, Coreea de Sud, pentru a spori interesul iubitorilor de sport pentru Jocurile Olimpice ce urmau sa se desfasoare in capitala ei – Seoul, a hotarat sa organizeze pe cateva zeci de hectare, un Parc Olimpic. Artisti din toate continentele l-au imbogatit cu o cununa de minuni sortite sa infrunte vesnicia. Una dintre cele mai monumentale lucrari (inalta de 7.6m, lunga de 25m si lata de 5m, incorporand cateva sute de tone de ciment, fier, pietre de rau etc.), intitulata “Deschidere”, ii apartine lui Arghira. Semnificatia simbolica este limpede: nimeni nu trebuie sa se limiteze la universul propriu, datoria oamenilor este sa priveasca mereu in jur, spre Pamantul si Cerul celorlalti, altfel universul uman este stirbit si vaduvit.

Din fericire, si in Romania, sculptorul a cioplit cateva lucrari de certa valoare: Orizont vertical (parcul Magura-Buzau) si “Interferentele” din Saliste si cele din Braila…

…Sculptorul Alexandru Calinescu-Arghira este un sculptor modern, vesnic nelinistit si supus neastamparului creator care, in linii, suprafete, colturi si volume inspirate, intruchipeaza idei cu subtile incarcaturi simbolice.

…Privindu-i lucrarile, chiar prin intermediul fotografiilor, ai revelatia unei certe si puternice personalitati creatoare. 

M. AUGUSTIN – Ziarul Dreptatea, decembrie 1993

 


zona3d.ro